[RO] Când și cum a apărut Storytelling-ul?

Frumusețea storytelling-ului nu constă în noutatea lui, ci în vechimea tehnicii și în caracterul lui pur uman, care transcede orice limbă, cultură sau apartenență geografică.

Din momentul în care triburi de oameni de-a lungul planetei și-au dezvoltat propriul limbaj, poveștile au început să circule – povești despre expediții de vânătoare, despre strămoșii care i-au precedat sau povești despre tradiții și obiceiuri ale tribului.

Astfel de istorisiri aveau un rol important în definirea culturilor acelor triburi. Prin povestea lui, fiecare trib sau comunitate își construia propria identitate.

Ulterior, poveștile au devenit principalul mijloc de răspândire a vechilor mituri. Astfel, și arta povestirii a devenit mult mai sofisticată: au apărut personaje fictive, interpretarea lor, dezvoltarea cadrelor narative, folosirea metaforelor, transmiterea unor valori morale prin poveste. Din acele momente, am început să savurăm poveștile bătrânilor despre vremurile de mult uitate sau despre tărâmuri la care omul de rând poate doar visa.

Recent, am descoperit că poveștile pot fi spuse nu doar de către cei mai în vârstă. În fiecare dintre noi, din momentul în care reușim să ne dezvoltăm abilitatea de a comunica – prin cuvinte, imagine sau muzică- dăm viață unui mic povestitor.

Cu toții trăim în propriile noastre povești, fire narative pe care le scriem și le rescriem continuu, odată cu trecerea timpului. Mai mult, am înțeles că poveștile nu sunt doar o oglindă a trecutului sau punți de legătură spre tărâmuri și personaje fictive. Putem crea povești despre viitor, despre modul în care dorim să evoluăm.

Am învățat că noi ținem în mână creionul care ne scrie povestea. Noi putem fi autorii viitorului și ai realității noastre.

Ce ar spune ceilalți despre noi, despre povestea noastră, de acum?

Sursa foto: flickr

[su_divider top=”no” style=”dashed” divider_color=”#9999″ size=”1″ margin=”30″]